sacrificiul de sine

Ca psiholog intalnesc adesea in munca mea persoane cu un spirit de autosacrificiu extrem de dezvoltat care ajung sa acumuleze multe frustrari si furie, perpetuand niste patternuri psihologice nesanatoase in relatiile cu apropiatii si ajungand sa dezvolte anumite boli cronice datorita suprimarii emotiilor si neglijarii propriei persoane.

Aceste persoane au tendinta de a se orienta excesiv pe nevoile celorlalti in detrimentul propriilor nevoi, ajungand sa se neglijeze si sa devina victime ale deprivarii emotionale si chiar a unor forme de abuz emotional. Cu alte cuvinte focusul acestora este mai tot timpul ceilalti. Ele ajung sa isi cunoasca tot mai putin propriile nevoi si sa actioneze de cele mai multe ori impotriva lor. Au multa toleranta fata de greselile celorlalti,  le este foarte greu sa traseze limite, sa se protejeze, sa ceara ajutor si sa spuna nu.  Ele ajung sa preia sarcinile celorlalti,  sa se impovareze, sa se neglijeze si adesea sanatatea si starea lor de bine au de suferit. Gabor Mare in cartea When the body says no discuta acest aspect  descrie legatura stransa intre acest pattern de autosacrificiu si bolile cronice inclusiv cancer. Mai jos puteti urmari o prezentare pe aceasta tema:

Studiile arata ca tendinta de a suprima emotiille negative precum furia este un factor predispozant in afectiunile cardiovasculare iar stresul cronic este un factor predispozant pentru o serie de boli inclusiv bolile autoimune.

Aceasta centrare excesiva pe dorintele, emotiile, reactiile celorlalti este o tendinta invatata in copilaria mica si functioneaza cel mai adesea ca un mecanism prin care se incearca obtinerea aprobarii, iubirii si evitarea abandonului, consecintelor negative de orice natura. In familia acestora fie a existat un model de autosacrificiu si este dus mai departe de catre copil, fie sunt familii in care copilul trebuie sa-si suprime aspecte importante ale sinelui pentru a obtine dragostea si aprobarea parintelui. O alta situatie des intalnita de mine este accea in care copilul  invata de mic sa fie atent la nevoile parintelui si sa aiba grija de acesta. Acest lucru se intampla adesea in familiile unde unul din parinti sufera de depresie si nu poate sa indeplineasca sarcinile zilnice, fie este coplesit  si incapabil sa-si regleze propriile emotii, copilul preluand astfel rolul de parinte. Incepe astfel de mic sa aiba grija de ceilalti. Rolurile se inverseaza. El care are nevoie sa simta protectie devine cel care protejeaza si incepe sa se simta responsabil pentru binele, fericirea parintelui ; dezvolta astfel un sentiment de responsabilizare excesiva fata de parinte si fata de alte persoane in general.

Acest pattern psihologic de autosacrificiu este adesea intalnit impreuna cu cel de deprivare emotionala descris in articolul despre neglijarea emotionala.

Autosacrificiul este deseori o consecinta a unei sensibilitati excesive fata de suferinta celuilalt. Sunt persoane foarte empatice, care de mici au fost atente la indiciile emotionale pe care ceilalti le-au transmis.

Un alt motiv pentru care se perpetueaza acest pattern psihologic este evitarea sentimentului de vinovatie asociata egoismului perceput. Sunt persoane care in momentul in care incep sa faca lucruri pentru ele simt o vinovatie acuta care ii face sa se reintoarca la vechile obiceiuri. Vina si egoismul perceput sunt cei mai mari sabotori in lupta cu autosacrificiul. Ei considera in mod eronat ca a avea grija de ei este un act de egoism, dar trebuie sa invete ca nu poti sa ai gria de ceilalti daca nu ai grija de tine. Aceasta gandire este una de tipul totul sau nimic.  Mamele care ajung sa aiba grija de ele simt ca sacrifica din resursele alocate copilului iar apoi simt neajutorare, coplesire chiar resentimente fata de sot.

Nu de putine ori se intampla sa vad cupluri in care unul din parteneri prezinta acest pattern de autosacrificiu si deprivare emotionala iar celalalt are un pattern de grandomanie si tendinte narcisiste. Este o combinatie toxica pentru persoana cu schema de autosacrificiu si deprivare emotionala dar in acelasi timp alimenteaza si grandomania partenerului care ajunge sa creda ca toate eforturile facute de partener i se cuvin, pentru ca este mai valoros, are un statut special si este deasupra celorlalti.

In drumul spre cunoasterea propriilor nevoi si indeplinirea acestora apar adesea obstacole. Este dificil la inceput sa isi recunoasca nevoile si  este necesar  sa treaca printr-un proces de autocunoastere si de conectare cu propriul sine pentru a le identifica.

Ei vor ajunge sa piarda anumite persoane pe care le considerau apropiate deoarece acestia din urma sunt surprinsi si se revolta cand persoana cu trasatura de autosacrificiu incepe sa traseze limite, sa se focalizeze pe propriile nevoi, sa spuna nu sau sa pretinda reciprocitate.  Daca sunt prieteni adevarati si nu raman in relatie doar din oportunism, atunci vor sprijini efortul acestuia de a avea grija de el. Altii, obisnuiti cu avantajele pe care relatia le oferea, se vor retrage. Dar partea buna a povestii este ca intr-un final aceasta va ajunge sa se inconjoare de oameni care ii vor binele si sunt acolo pentru el.

Ce anume trebuie sa invete o persoana cu acest pattern:

  • Sa  isi recunoasca nevoile: multi care traiesc cu shema de autosacrificiu nu mai stiu ce anume vor, ce preferinte au, ce emotii au, pentru ca focusul a fost mai tot timpul pe ceilalti
  • Sa traseze limite in relatii, limitele sunt sanatoase
  • A avea grija de propria persoana nu este un act de egoism
  • Sa scape de sentimentul de vinovatie ca nu poate sa-i ajute pe toti si sa joace permanent rolul de salvator in relatii
  • Sa aiba compasiune fata de sine
  • Sa spuna nu fara sa se simta vinovat
  • Sa ceara si sa accepte ajutor
  • Sa caute reciprocitatea in relatii si sa se inconjoare de persoane care ii pot vedea nevoile si sunt dispusi sa ii fie alaturi
  • Sa aiba grija de el si sa-i lase pe ceilalti sa aiba grija de el

Surse:

Jeffrey E. Young, Janet Klosko – Schema Therapy: A Practitioner’s Guide, 2006

 

Carmen Ilea
Psiholog Cluj Napoca