Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Parentaj si neglijare emotionala
Daca privim prin lentila teoriei atasamentului, dezvoltata de psihologul Bowlby, asupra a ceea ce inseamna sanatate emotionala identificam cateva elemente esentiale: parintele simte o conectare emotionala cu copilul, acorda atentie copilului si il vede ca persoana unica si separata de el mai degraba decat o extensie a sa, o posesie sau o povara.
In cartea sa Running on empty psihologul Jonice Webb descrie cateva tipuri de parentaj care pot fi asociate cu neglijarea emotionala :
Parintele cu trasaturi de personalitate narcisista poate pretinde mult de la copil in termeni de performanta si succes deoarece considera ca acesta il reflecta de fapt pe el. Adesea copilul intelege ca iubirea e conditionata de realizari. Incepe sa creada ca singura cale spre iubire este performanta si face din asta un scop in sine.Parintii cu trasaturi narcisiste nu prea isi vad copiii ca persoane separate ci mai degraba ca extensii ale lor. Nevoile copilului sunt definite din prisma nevoilor parintelui si neglijate prin lipsa de empatie ( Jonice Webb). Presiunea care se face pe copil este mare si acesta simte ca nu poate sa isi construiasca individualitatea, iar daca face asta, ameninta fuziunea cu parintele si fie se simte vinovat, fie furios. El simte de multe ori intruziva prezenta parintelui si ajunge sa negocieze in mod constant limitele pentru autonomie, pentru a se diferentia ca persoana unica.
Parintele autoritar pretinde foarte mult de la copil si asteapta ca acesta sa urmeze regulile fara nici un drept de apel. Emotiile traite de copil sunt adesea de neajutorare, vinovatie, furie sau anxietate. Parintele autoritar nu considera ca e nevoie sa explice motivele din spatele regulilor si este focalizat pe pedeapsa. Atunci cand copilul este obedient, parintele se simte iubit, dar daca acesta intra in conflict si isi exprima propriile nevoi, parintele se simte nerespectat si neiubit. Copiii educati in acest stil adesea ajung sa fie adulti subjugati, axati pe nevoile celorlalti, care isi sacrifica nevoile de teama de a nu fi respinsi, evita conflictele si se invinovatesc adesea. Psihologul Diana Baumrind sustine ca nu toti parintii autoritari sunt abuzivi dar majoritatea isi neglijeaza emotional copii( Jonice Webb, 2016)
Parintele permisiv neglijeaza mai ales prin lipsa de limite, directie si ghidaj. El nu reuseste sa ii ofere copilului structura si coerenta. Nu stabileste reguli iar copilul se simte derutat pentru ca nu exista predictibilitate. Aceasta lipsa de structura si reguli apare fie pentru ca parintele doreste sa nu constranga in nici un fel copilul, pentru ca asa intelege el fericirea si starea de bine a copilului sau in cazuri mai nefericite, pentru ca nu poate sa isi asume rolul de parinte, i se pare prea dificil sa controleze consecintele regulilor.
Parintele suferind . Cand unul din parinti ramane singur, fie ca e vorba de divort fie ca e vorba de doliu, este atat de cufundat in durere, incat nu mai poate raspunde adecvat cel putin o perioada, nevoilor emotionale ale copilului. Copilul se simte de doua ori orfan si nu reuseste sa primeasca alinare pentru aceasta pierdere.
Parintele dependent de alcool sau de droguri este o prezenta care nu ofera siguranta, este ambivalent sau chiar abuziv. Copilul simte ca nu se poate baza pe adult si mai mult, dezvolta un atasament bazat pe frica, dezorganizat.
Parintele workaholic petrece foarte putin timp cu copilul pentru ca este foarte focalizat pe munca, astfel copiii ajung sa stea mai mult cu bunicii sau cu bonele si sa isi vada parintii rar. Chiar daca exista timp fizic petrecut imprena, parintele din cauza preocuparilor legate de munca nu este in totalitate acolo langa copil. Parintele incearca adesea sa compenseze aceasta lipsa a timpului de calitate petrecut impreuna, prin cadouri sau permisivitate. Copilul nu petrece suficient timp de calitate cu parintii si nu simte ca este important pentru ei.
Parintele cu un copil cu nevoi speciale neglijeaza involuntar copilul sanatos pentru ca trebuie sa raspunda nevoilor copilului cu CES, care sunt diferite, adeseori solicitante si necesita mai multe resurse de timp si finante. Copilul chiar daca intelege, se simte neglijat uneori.
Parintele neajutorat este parintele care se simte vulnerabil si care de timpuriu transforma copilul in confesor si suport psihologic. Copilul incepe sa se simta responsabil pentru binele parintelui si incearca sa aiba grija de el. Este coplesitor pentru copil sa faca asta la o varsta cand el insusi are nevoie de o ancora, de cineva mai puternic, care sa aiba grija de el. Sunt situatii cand copilul este implicat in dramele pe care o casnicie cu probleme le implica, devenint confesorul unuia dintre parinti, se afla la mijloc si are sentimente contradictorii fata de parintele agresor si sentimente de grija fata de parintele victima. Aceasta ipostaza face mult rau emotional pe de o parte datorita ambiguitatii de rol, iar pe de alta parte pentru faptul ca simte ca persoana de siguranta este amenintata.
Surse:
Jonice Webb – Running on Empty: Overcome Your Childhood Emotional Neglect , 2012
Carmen Ilea
Psiholog Cluj Napoca