Terapie copii si adolescenti

Experienta de psiholog din gradinita, scoala generala si liceu mi-a confirmat faptul ca desi intentiile noastre ca parinti sunt bune, mijloacele prin care le realizam pot sa fie nepotrivite si chiar nocive.  Multi parinti  se confrunta cu probleme in relatia cu copiii lor; unele dispar de la sine, altele  au nevoie de ajutorul unui specialist. Mai jos gasesti cateva situatii care sa te ghideze cand sa mergi la psiholog:

 

Cand sa vin la psiholog cu copilul meu?

  • Doresti sa stii mai multe despre dezvoltarea armonioasa a copilului si modul in care poti construi un atasament sigur
  • Relatia ta cu copilul se deterioreaza de la o zi la alta  si simti ca nu iti mai poti controla furia
  • Ai sentimente de vinovatie relativ la calitatile si rolul de parinte
  • Doresti sa ajuti copilul sa faca fata divortului
  • Observi la copil reactii emotionale negative foarte puternice si persistente la separarea de parinti pentru perioade scurte (mersul la gradinita, mersul la bunici, etc.)
  • Copilul se plange ca este respins sau hartuit la scoala
  • Observi o impulsivitate crescuta, comportamente agresive, agitatie motorie excesiva, neatentie
  • Observi comportamente neadecvate sau atipice pentru varsta copilulului (ticuri sau stereotipii)
  • Exista o problema de relationare intre copii, invidie de frate (indeosebi la nasterea unui frate mai mic)
  • Se pierd anumite achizitii (mersul la toaleta, mutism ocazional)
  • Doresti sa afli mai multe informatii despre dezvoltarea neurofiziologica a copilului si despre particularitatile varstei mici