Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Tulburarea obsesiv compulsiva
Majoritatea persoanelor diagnosticate cu tulburare obsesiv compulsiva(TOC) au obsesii si compulsii dar sunt persoane care prezinta numai obsesii sau numai compulsii.
Obsesiile reprezinta idei, ganduri, imagini si impulsuri care survin in mod repetat in mintea persoanei si sunt percepute ca fiind suparatoare, intruzive si greu de controlat. Acestea sunt insotite de emotii puternice: frica sau vinovatie iar pesoana incearca sa le contracareze, sa le ignore sau sa le suprime. Compulsiile sunt comportamente sau acte mentale repetitive sau stereotipe (ritualizate) produse in mod intentionat pentru diminuarea emotiilor provocate de obsesie.( G. Andrews, M. Creamer, C. Hunt, L.Lampe 2007)
Cele mai frecvente obsesii sunt legate de:
- contaminarea cu anumite boli, microbi (sunt insotite de compulsii precum spalatul mainilor excesiv si/sau dezinfectarea obiectelor, purtarea mastilor)
- dezastre provocate din lipsa responsabilitatii: incendii, inundatii, jafuri (sunt insotite de verificari ale gazului, usii, tevilor)
- nevoia de ordine (lucrurile trebuie sa aiba o anumita ordine, sa fie perfect aliniate, etc.)
- impulsuri agresive (ex. teama ca vei face rau cuiva apropiat) iar compulsia apare de obicei ca verificare a acestor indoieli
- imagini de natura sexuala (imagini care implica acte sexuale inadecvate)
- obsesii religioase- teama de ganduri blasfemice, nevoia de a se ruga perfect
Factorii care stau la baza Tulburarii obsesiv compulsive
In tulburarea obsesiv-compulsiva sunt implicati mai multi factori: genetici, dezechilibre neurochimice, factori psihologici si de mediu. Este foarte important ca persoana cu TOC sa inteleaga ca este vorba despre o asociere dintre acesti factori si ca TOC nu se datoreaza numai unui dezechilibru neurochimic. Psihoterapia este necesara dar e nevoie de o motivatie foarte mare din partea persoanei deoarece tehnicile folosite, mai ales preventia raspunsului, determina un grad de disconfort foarte mare pana apare raspunsul de habituare. In acest articol am sa descriu factorii psihologici care stau la baza tulburarii obsesiv compulsive, urmand ca intr-un articol viitor sa descriu si bazele neurofiziologice ale acesteia.
Convingerile intalnite la persoanele obsesive:
Supraestimarea probabilitatii si a consecintelor negative ale evenimentelor
Asta inseamna ca si daca exista o probabilitate foarte mica de a se intampla ceva rau, persoana simte ca trebuie sa faca tot posibilul sa opresca acest lucru prin verificari sau asigurari. (Ex verifica usa de 20 de ori). Modul de functionare este better safe than sorry. Persoana considera situatia periculoasa atata timp cat nu poate sa dovedesca contrariul.
Nevoia de a cauta o certitudine absoluta sau controlul total asupra gandurilor
Nevoia de control este foarte mare in randul persoanelor cu TOC. Ea se manifesta atat asupra gandurilor, emotiilor, comportamentelor dar si asupra circumstantelor de viata. Pentru unele persoane ideea de a nu-si putea controla gandurile este greu de suportat. Astfel, daca apar ganduri bizare, datorita sentimentului puternic de vinovatie si inadecvare determinat de acestea, exista tendinta de suprimare. Problema este ca aceasta suprimare nu face decat sa amplifice aceste ganduri deoarece in momentul in care incerci sa nu te gandesi la X il activezi de fapt pe X, invocandu-l. Acest fenomen e denumit efectul ironic si a fost studiat de Daniel Wegner.
Studiile au aratat ca majoritatea persoanelor care nu au obsesii manifesta din cand in cand astfel de ganduri bizare si intruzive exact asa cum li se intampla si celor cu obsesii. Diferenta este ca cei cu obsesii au o nevoie mult mai mare de control si investesc un efort mai mare in suprimarea gandurilor dandu-le de fapt mai multa putere si intrand intr-un cerc vicios.
Fuziunea gand-actiune / a gandi un lucru este echivalent cu a-l face
Multe dintre persoanele cu TOC cred ca a gandi = a face si traiesc emotii foarte intense datorita gandurilor. Persoana are un gand negativ si simte ca este pe punctul de a face acel lucru, doar pentru ca i-a trecut prin minte.(ex: Daca ma gandesc la ceva rau cresc sansa sa se intample. Daca vad un cutit si imi trece prin minte ca am sa atac pe cineva cu cutitul respectiv, inseamna ca sunt pe punctul de a face acel lucru.)
Perfectionismul
Persoana simte ca trebuie sa faca totul perfect altfel este intolerabil. Perfectionismul se manifesta in mai multe domenii : alinierea obiectelor, curatenia, ingrijirea personala, modul in care lasa casa inainte de a pleca, precizia cu care realizeaza o actiune, etc.
Gandirea de tip totul sau nimic
Pentru multe persoane cu TOC exista doar doua posibilitati: perfect sau gresit. Nu vede zona de mijloc. Astfel, o sansa de unu la un milion ca ceva rau sa se poata intampla este perceputa ca fiind la fel cu 99999 la suta.
Supraestimarea gandurilor
Gandurile bizare, negative trezesc emotii intense si sunt considerate de catre acestia ca reflectand caracterul persoanei. (ex: Daca am ganduri negative insemna ca sunt o persoana rea. Daca am un gand de blasfemie insemna ca sunt pacatos sau posedat)
Responsabilizare excesiva
Persoanele cu TOC au un sentiment exacerbat al responsabilitatii fata de evenimentele incontrolabile si fata de consecintele negative ale acestora. Scenariile catastrofice care se deruleaza in mintea lor sunt exagerate si greu de controlat. ( ex: daca am lasat cateva alune in farfuria de la birou este posibil ca cineva sa manance din ele si daca este alergic atunci sunt responsabil daca i se intampla ceva)
Intoleranta la incertitudine
Incertitudinea este greu de tolerat in general dar pentru persoanele cu TOC este cu atat mai greu. Ele trebuie sa fie suta la suta sigure ca totul va fi bine. Daca exista si cea mai mica indoiala despre orice (viitor, sanatate, iubirea celorlalti, etc) este perceputa ca intolerabila.
Gandirea emotionala
Daca simt anxietate inseamna ca sunt in pericol. Acesta este modul in care persoana considera emotia, ca indicator al unei realitati in mediu.
Exagerarea cauzei si a efectului
Obiectele sunt vazute ca avand puteri supranaturale: usile, robinetele, aragazele se pot deschide singure, fara interventia omului. Germenii si virusii pot sa parcurga distante mari (sute de metri) si sa ii contamineze.
Gandirea magica si superstitioasa
Unele superstitii sunt dezvoltate de persoana dupa anumite experiente, altele sunt invatate. Iata cateva din cele mai frecvente superstitii : Anumite numere sunt aducatoare de bine si altele atrag ghinion. Daca te intorci din drum iti va merge rau. Daca iesi cu stangul din casa iti va mege rau.
Indoiala persistenta: si daca?
Aceasta indoiala persistenta se manifesta sub diferite forme: am inchis usa, am scos fierul din priza, am scos fierbatorul din priza, am inchis robinetul? Adesea persoanele obsesive considera ca au o problema de memorie si nu reusesc sa identifice exact in minte secventa in care au facut o numita actiune, cum ar fi de exemplu incuiatul usii. Studiile arata ca nu exista o problema de memorie la persoanele cu TOC, ci mai degraba aceasta indoiala care este amplificata de responsabilitatea excesiva si intoleranta la incertitudine.
Carmen Ilea
Psiholog Cluj Napoca